islam4ro
Oare are acest Univers un Creator?

„Nu L-ai văzut pe Domnul tău cum a întins umbra? Şi de ar fi voit El, ar fi lăsat-o nemişcată. Apoi am făcut soarele dovadă pentru ea. Apoi o tragem către Noi uşor...



Întrebare:

Credeţi că există vreo dovadă a faptului că acest Univers a fost conceput de către un Creator inteligent şi puternic?


Răspuns:

Toată Lauda I se cuvine lui Allaah.

Îţi mulţumim pentru întrebare şi am dori să îţi răspundem citând un număr de versete din Cartea lui Allaah (Coranul, scriptura Islamului), iar apoi vei putea judeca singur această problemă, iar dacă vei înţelege clar adevărul, va trebui să îl urmezi.

Allaah a spus:

„Oare au fost ei creaţi de nimeni sau ei sunt creatorii? Sau au creat ei cerurile şi pământul? Nu, ei nu cred cu convingere! Sau sunt ei comorile Domnului tău? Sau sunt ei stăpâni?” 

[Traducerea Sensurilor Coranului cel Sfânt, Surat At-Tur 52:35-37]

„În facerea Cerurilor şi a Pământului, în schimbarea nopţii şi zilei, în corăbiile care plutesc pe mări cu ceea ce foloseşte oamenilor, în apa pogorâtă de Allaah din cer, cu care a înviat pământul, după ce a fost mort, şi a răspândit pe el vietăţile, în schimbarea vânturilor şi nourilor supuşi dintre cer şi pământ sunt cu adevărat semne pentru nişte oameni care pricep.” 

[Traducerea Sensurilor Coranului cel Sfânt, Surat Al-Baqara 2:164]

„El este Acela care a făcut să coboare apă din cer. Apoi, prin ea, Noi am făcut să încolţească toate plantele, din care după aceea am făcut să iasă verdeaţă, din care scoatem grăunțe, unele peste altele, iar din curmali - din mlădiţele lor - ciorchini deşi şi grădini de struguri, măslini şi rodii, asemănătoare şi diferite unele de altele. Priviţi la fructele lor când rodesc, crescând când se coc! În aceasta sunt semne pentru oamenii care cred”

 [Traducerea Sensurilor Coranului cel Sfânt, Surat Al-’An’am  6:99]


„El este cel care trimite vânturile ca vestire a îndurării Sale. Apoi, după ce ele ridică nouri grei, îi mânăm Noi spre tărâm mort, şi pogorâm peste el apă şi scoatem cu ea tot felul de roade. Astfel îi vom scoate Noi şi pe morţi; poate că vă va fi aminte!” 

[Traducerea Sensurilor Coranului cel Sfânt, Surat Al-’Araf 7:57]

„Oare nu văd cei care nu cred că cerurile şi pământul au fost împreună şi că Noi le-am despărţit şi din apă am făcut tot ce este lucru viu? Şi oare tot nu cred ei?”  

[Traducerea Sensurilor Coranului cel Sfânt, Surat Al-’Anbiya’ 21:30]

„Nu este El Cel care a creat cerurile şi pământul şi v-a pogorât vouă apă din cer? Şi cu ea Noi am făcut să răsară grădini minunate! [Altfel] nu v-ar fi fost vouă dat să faceţi să răsară pomii lor! Oare există altă divinitate alături de Allaah? Însă ei sunt un neam care se abat!” 

[Traducerea Sensurilor Coranului cel Sfânt, Surat An-Naml 27:60]

„El a creat cerurile fără stâlpi pe care voi să-i puteţi vedea şi a aruncat [înfigând] în pământ munţi trainici, pentru ca el să nu se clatine cu voi şi a risipit pe el tot felul de vietăţi. Şi am coborât Noi din cer ploaia şi am făcut să crească pe el perechi de plante folositoare de tot felul.”


 [Traducerea Sensurilor Coranului cel Sfânt, Surat Luqman 31:10]

„Oare nu vedeți voi că Allaah v-a supus vouă câte sunt în ceruri şi câte sunt pe pământ şi v-a copleşit pe voi cu binefacerile Sale - atât cele văzute cât şi cele ascunse? Şi sunt unii dintre oameni care discută despre Allaah! fără de ştiinţă, fără călăuzire şi fără carte care să-i lumineze!”

 [Traducerea Sensurilor Coranului cel Sfânt, Surat Luqman 31:20]


„Cele două mări nu sunt la fel; aceasta este bună, dulce, plăcută la băut, iar aceasta este sărată şi amară. Şi totuşi din fiecare [dintre cele două] mâncaţi carne proaspătă şi scoateţi podoabă pe care o purtaţi. Şi tu vezi corăbiile despicând apa pentru ca voi să căutaţi îndurarea Sa. Poate că voi veţi fi mulţumitori!” 

[Traducerea Sensurilor Coranului cel Sfânt, Surat Fatir 35:12]


„Nu L-ai văzut pe Domnul tău cum a întins umbra? Şi de ar fi voit El, ar fi lăsat-o nemişcată. Apoi am făcut soarele dovadă pentru ea. Apoi o tragem către Noi uşor. El este Cel care v-a făcut noaptea că veşmânt şi somnul spre odihnă şi v-a făcut ziua că o înviere.Şi El este Acela care trimite vântul ca bună vestire înaintea îndurării Sale. Şi noi trimitem din cer apă curăţitoare, Că să înviem cu ea un ţinut mort şi să dăm să bea din ea celor pe care le-am creat - vite şi oameni în număr mare.” 

[Traducerea Sensurilor Coranului cel Sfânt, Surat Al-Furqan 25:45-49]

„El este Cel care a lăsat să curgă liber cele două mari - aceasta plăcută şi dulce şi aceasta sărată şi amară - Şi a făcut între ele un perete şi un baraj de netrecut.” 

[Traducerea Sensurilor Coranului cel Sfânt, Surat Al-Furqan 25:53]



„Şi un semn pentru ei este pământul cel mort, pe care Noi îl aducem la viaţă şi scoatem din el grâne, din care ei mănâncă. Şi Noi facem pe el grădini de palmieri şi vii şi facem să țâșnească din el izvoare. Pentru ca ei să mănânce din roadele Sale şi din ceea ce au făcut mâinile lor. Oare ei nu vor fi mulţumitori? Mărire Celui care le-a creat pe toate perechi, din ceea ce face pământul să crească şi din ei înşişi şi din cele pe care ei nu le cunosc!Şi un semn pentru ei este şi noaptea! Noi tragem din ea ziua şi iată-i pe ei în întuneric, Iar Soarele aleargă către un sălaş al lui. Aceasta este rânduiala Celui Atotputernic [şi] Atoateştiutor [Al-’Aziz, Al-’Alim]!  Iar pentru Lună am orânduit Noi faze, până ce ea devine că un ciorchine bătrân de palmier. Nici Soarele nu se cuvine să ajungă Luna, nici noaptea nu poate să o ia înaintea zilei şi toate plutesc pe orbite [proprii]. Şi un [alt] semn pentru ei este acela că Noi i-am purtat pe scoborâtorii lor într-o corabie încărcată. Şi le-am fãcut lor altele asemenea ei, pe care ei se suie. Şi de am voi Noi, i-am îneca pe ei şi ei nu ar avea nici un ajutor [ca să audă ţipetele lor] şi nici n-ar fi ei mântuiţi. Decât prin îndurarea Noastră [îi lăsăm să mai trăiască] şi să se bucure pentru un timp.” 

[Traducerea Sensurilor Coranului cel Sfânt, Surat Ya-sin 36:33-44]


„Noi v-am creat pe voi. De ce nu voiţi să credeţi? Aţi văzut voi ce aruncaţi drept sămânţă? Îl plăsmuiţi voi sau Noi îl plăsmuim? Noi am hotărât pentru voi moartea şi Noi nu suntem împiedicaţi. Să vă înlocuim cu semenii voştri şi să vă mai refacem [în Ziua de Apoi] într-un chip pe care voi nu-l ştiţi.  Voi aţi cunoscut prima creare. De ce nu vreţi voi să luaţi aminte? Oare vedeţi voi ce semănaţi? Dar oare voi faceţi să crească [ceea ce semănaţi] sau Noi facem să crească? Dacă am voi Noi, am face aceasta resturi, iar voi aţi rămâne mirându-vă; „Noi suntem plini de datorii. Ba noi suntem lipsiţi [de cele de trebuinţă]!” Vedeţi voi apă pe care o beţi? Voi aţi făcut-o să coboare din nouri sau Noi suntem Cel care o facem să coboare? Dacã am voi, am face Noi să fie ea sărată. De ce, dar, nu sunteţi voi mulţumitori? Vedeţi voi focul pe care-l aprindeți [prin frecare]? Voi aţi făcut să creascã pomul lui sau Noi l-am făcut să crească? Noi l-am făcut, că o pomenire şi ca un lucru folositor pentru cei care poposesc în deşert. Deci laudă numele Domnului tău Cel Mareț!  Şi nu! Eu jur pe locurile stelelor [de pe boltă cerească]! -Şi acesta este un jurământ mare, dacă voiţi să ştiţi!- Că acesta este un Coran nobil.”

[Traducerea Sensurilor Coranului cel Sfânt, Surat Al-Waqi’a, 56:57-77]



„Aduceţi, aşadar, slavă lui Allaah, când vine seara pentru voi şi când vă treziţi dimineaţa! Slavă Lui în ceruri şi pre pământ - atât înainte de asfinţit, cât şi când sunteţi în mijlocul zilei!  El îl scoate pe cel viu din cel mort şi-l scoate pe cel mort din cel viu. El dă viaţă pământului, după moartea lui. Şi tot astfel veţi fi şi voi scoși.  Printre semnele Lui [este acela] că El v-a creat pe voi din ţărână şi apoi iată-vă pe voi oameni care v-aţi răspândit [pe pământ]. Şi printre semnele Lui [este acela] că El v-a creat din voi înşivă soațe, pentru ca voi să trăiţi în linişte împreună cu ele. Şi El a pus între voi dragoste şi îndurare şi întru aceasta sunt semne pentru un neam [de oameni] care chibzuiesc.  Şi printre semnele Lui sunt crearea cerurilor şi a pământului şi deosebirea limbilor voastre şi culorilor voastre. Întru aceasta sunt semne pentru cei care ştiu. Şi printre semnele Lui sunt somnul vostru în timpul nopţii şi în timpul zilei şi căutarea de către voi a harului Său. Întru aceasta sunt semne pentru un neam [de oameni] care aud. Și printre semnele Lui este [acela] că El vă arată vouă fulgerul, cu teamă [de trăsnet] și cu nadejde [în ploaie], și că pogoară apă din cer, cu care învie pământul, după moartea lui. Întru aceasta sunt semne pentru un neam [de oameni] care pricep.  Şi printre semnele Lui este [acela] că cerul şi pământul există prin porunca Sa, iar dacă vă va chema pe voi cu o chemare, veţi ieşi voi din pământ.  Ai Lui sunt cei din ceruri şi de pre pământ şi toţi Îi sunt Lui supuşi. El este Cel care creează prima oară făpturile şi apoi le face din nou - şi aceasta este şi mai uşor pentru El - şi a Lui este pilda cea mai înaltă din ceruri şi de pre pământ şi El este Atotputernic [şi] Înţelept [Al-'Aziz, Al-Hakim].” 

Traducerea Sensurilor Coranului cel Sfânt, Surat Ar-Rum 30:17-27]




„Nu este El Cel care a creat cerurile şi pământul şi v-a pogorât vouă apă din cer? Şi cu ea Noi am făcut să răsară grădini minunate! [Altfel] nu v-ar fi fost vouă dat să faceţi să răsară pomii lor! Oare există altă divinitate alături de Allaah? Însă ei sunt un neam care se abat! Nu este El Cel care a făcut pământul loc de repaus, a pus în mijlocul lui râuri, i-a făcut munţi neclătinători, şi a pus o stavilă între cele două mări? Cei mai mulţi dintre ei nu ştiu! Nu este El Cel care răspunde aceluia care este la nevoie, când Îl cheamă, şi îndepărtează răul şi vă face pe voi urmaşi pe pământ? Oare există altă divinitate alături de Allaah? Numai rareori vă aduceţi voi aminte!  Nu este El Cel care vă călăuzeşte prin întunecimile uscatului şi mării şi Cel care trimite vânturile ca vestitori de bine înaintea îndurării Sale? Oare există altă divinitate alături de Allaah? Allaah Preamăritul este mai presus de ceea ce-I fac ei ca asociaţi!  Nu este El Cel care a început înfăptuirea [omului] şi apoi îl va face din nou? Oare Cine este Cel care va da din cer şi de pe pământ cele de trebuinţă traiului? Oare există altă divinitate alături de Allaah? Spune: “Aduceţi dovada voastră dacă voi sunteţi cei care grăiesc adevărul!”  Spune: "Nu ştie nimeni dintre cei care sunt în ceruri şi pe pământ Necunoscutul, afară numai de Allaah!” Iar ei nu-şi dau seama când vor fi înviaţi!”

[Traducerea Sensurilor Coranului cel Sfânt, Surat An-Naml 27:60-65]

Aceasta reprezintă o selecţie a câtorva versete (ayat) clare care includ răspunsul la întrebarea ta. Te invităm să te alături comunităţii de credincioşi şi să pătrunzi în religia Islamului, pe care Allaah a ales-o drept religie pentru întreaga omenire. Pacea fie asupra celor care urmează călăuzirea adevărată.

Islam Q&A
Sheikh Muhammed Salih Al-Munajjid




Citește mai mult...
Caută și alte articole
Dezvoltare personală
Tratament împotriva anxietații și depresiei prin ”INTENȚIE”

Umm Abdur Rahman

Tratament împotriva anxietații și depresiei prin ”INTENȚIE” - dezvoltare personală
Credința Islamică
Importanța intenției în viața ta

https://islamiclifecoaching99.blogspot.com/2023/03/importanta-intentiei-in-viata-ta.html

În psihologie intenția este definită prin: „A-mi clarifica ceea ce îmi doresc” iar atunci când este pentru altcineva înafară de Allah (pentru mulțumirea Lui) vom găsi că ...
Dezvoltare personală
O inimă curată...

Umm Abdur Rahman

Dragi surori, deschideți-vă inima! Cu toate am postit anul trecut, ne-am rugat noaptea, am citit Coranul, am ajutat oameni nevoiași însă pentru unele dintre noi s-ar putea ca toate